De la cap pleacă toate și ăl de nu recunoaște e mai plecat decât cei ce recunosc măcar puțin.
Nu știu voi, dar eu (cu tot cu Guliverul meu din tărtăcuță), care uneori mai vorbesc singură sau cu dușmanul imaginar, mă simt sănătoasă, când mă gândesc la cel, care a gândit reclamele-n care un gagiu se desparte de resturile de mâncare (unde mai pui, că-mi aduc aminte de un trăsnit, care alerga după fructele și legumele de pe mușama, când a uitat numărul paharelor pline).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu