duminică, 10 martie 2013

Aş vrea

               M-am săturat de toţi oamenii, care-mi spun că au căţele, care în curând vor face pui şi îmi vor aduce unul, ca să uit de Calu. Nu n-o să uit niciodată de el şi niciun alt animal, din aceiaşi specie sau nu, n-o să înlocuiască un prieten, precum nicio persoană, oricât de dragă ţi-ar fi nu poate înlocui o altă persoană dragă.
               M-am săturat de oamenii aceia, care-mi tot spun că să pun "mâna să mănânc, că-s prea slabă". Era o vreme în care le spuneam că ar trebui să folosesc mai mult gura, pentru a face asta, cu mâna doar o produc şi o duc la gură, dar mi-a trecut. Nu-s genul de persoană, care arată la toţi, că are uneori probleme. Nu, pot să te fac să râzi, dar eu să mă gândesc la ale mele şi să n-ai habar, ce-i dincolo de ambalaj (sau carapace, după cum spunea cineva). Deja pe astfel de persoane, le-am bagat în aceiaşi categorie cu cele de pe net, care spun mai mult nevrute, despre persoane, pe care nu le cunosc în viaţa reală, dar tot m-am săturat de ele (de primele).
           Şi, cred din ce în ce mai mult în egoismul meu şi nu ştiu ce să fac cu multe, dar ştiu că nimicurile rele nu mă mai afectează de multă vreme, doar că m-am săturat de ele.

Niciun comentariu: