marți, 14 august 2012

Gura bătrânului hohote stârneşte

   "E loc sub soare, pentru toată lumea, mai ales că mulţi vor să stea la umbră" spunea un autor necunoscut şi poate nici nu ştie cât mă gândesc la dânsa/ul, zilnic.

    Trec peste faptul că nu-nţeleg, de ce tot aud "am făcut împrumut la pensionari şi cu 50 de milioane (vechi) m-am aranjat" sau "renunţ la staţiune şi mănânc ce oi putea ca să-mi fac". Am mai zis-o într-o postare veche, una d-aia cu "Ai zâmbit azi?", n-are rost să detaliez iar, dar Doamne, de ce-şi fac unii racle pe-mprumut şi-şi dau ultimii banuţi, pentru un confort A, dincolo?
    Plecând de la o ştire, pe care n-am auzit-o, dar despre care spunea o colegă, cum că a fost nu ştiu ce ofertă la cele de trebuinţă, pentru o înmormântare (am căutat pe net, dar n-am găsit decât nebunia asta .Da, e veche, de aproape 4 ani, dar tot nebunie mi se pare) s-a creat un adevărat haos ilar, cu tot felul de combinaţii ofertante, ajungându-se la un moment dat, bineînţeles la discuţia, despre locurile de veci, din oraşele/satele, în care locuim. Că la noi e cinci, că la noi două jumate şi tot aşa, când deodată una dintre fete spune "apoi, gata, am rezolvat-o şi p-asta în concediu, că a luat şi mama, două locuri cu trei jumate". "Bun, la noi e alt preţ, mai ridicat, a luat bine", zic râzând, când îmi spune "păi, nu, că l-a ridicat şi la noi, dar imediat cum a luat mama (îi cunosc părinţii, de când m-am născut, au copilărit cu tata. O cunosc pe ea, de când m-am mărit şi diferenţa de 10 ani nici nu se simte) şi a fost şi tătelul să-l vadă, s-a-ntors foarte mulţumit, chiar ne-a zis: ce mă bucur, că avem umbră".
    Cin' s-a prins, bine, cine nu, mai încearcă.

Niciun comentariu: