duminică, 15 iulie 2012

Cu o condiţie. Condiţie fizică

         Despre jocurile copilăriei aş putea să scriu zile-ntregi, fără oprire şi tot nu le-aş epuiza. Recunosc, pe unele le practic şi-acum, la sfârşit de săptămână.Tocmai d-aia la lepaşa Mihaeleidm am ales să aberez despre condiţia fizică.
         Condiţia fizică si-o mentine fiecare cu mâna lui/ei, piciorul lui/ei sau pe scurt cam tot corpul fiecăruia. Eu nu impun nimanui ritmul meu, nu e nimeni obligat să urmeze traseele mele, dar nici nu grăbesc pasul, dacă cineva rămâne-n urmă.
         Acum ceva vreme, închis fiind la bodegă, am fost nevoită să merg la supermarket-ul din localitate, supermarket situat la vreo 2 kilometri jumătate mai la vale de cortul meu. Poate c-am mers, "doar pentru prostiile alea", după cum mi-a zis doamna (e măritată e doamnă) de la mezeluri, dar măslinele, pe care le-am luat cuiva drag şi apa, pe care am luat-o altcuiva drag, pentru mine nu sunt şi nu vor fi prostii. Ca să înţelegeţi la ce fac referire, vă spun că doamna respectivă locuieşte pe lângă mine si-i mai mică decât mine cu vreo 9 sau chiar 10 ani. La ce-i mai mare? La kilograme. Eu am 45, ea are nouăzeci şi ceva, eu am 165 cm, ea are 158 şi chiar mi s-a părut mai mult decât amuzantă remarca ei "n-aş fi mers atât pe jos". De ce nu? Că doar când ne-au născut mamele, am făcut mişcare. Şi ce mişcare. Pe pariu că nu ne stăteau picioruşele si mânuţele?! Ei bine, asta e, nu-i prima dată când văd feţe mirate datorită faptului că merg pe jos, aşadar să trecem la răspunsuri:
        1. Faceţi mişcare în fiecare zi ?

       Da. Lucrând într-un mediu, unde-mi tin corpul toată ziua legat de un scaun, am ales ca dimineaţa să parcurg o parte a drumului, pe jos. Timp de 30 de minute-n mersul meu parcurg 4 kilometri. Nu, nu put, nu transpir, e umbră şi nu bate Soarele. Inconvenient: claxoniştii. Ciudat sau nu (depinde de fiecare, eu m-am interesat, pentru cazul meu) mă dureau picioarele mult mai mult decât atunci, când lucram în picioare. Orice încercam nu dădea roade, apoi am consultat o fiinţă umană şi am găsit răspunsul.
        2.Ce sporturi practicaţi şi cât de des?
       Mişcarea mea de seară/ gimnastica diversificată nu se pune, nu? Apoi, fotbal, tenis cu piciorul, 21, nemţeasca şi altele legate de minge, săptamânal.Coarda şi altele, când m-apucă damblaua.
        3.Dacă ar fi să facem o întâlnire sportivă (şi blogosferică) la ce meciuri v-aţi băga?
       Sportivă? Nu spun Nu la nimic. Blogosferică? Spun Nu din start.

     La fiecare sfârşit de săptămână mă găseşti pe coclauri. Nu contează unde şi nici dacă-s singură. Prefer mişcarea-n locul statului la pc.
       P.S- la serviciu, deşi stau jos, tot fac mişcare. Îmi ridic picioarele la orizontală, încordez muşchii şi tot aşa.
      P.S- nu fac mişcarea pentru a slăbi. Din contră-mi doresc un pic de grăsime deasupra muşchilor. Fa mişcarea pentru corpul meu şi psihicul meu.

Niciun comentariu: