vineri, 17 februarie 2012

        Eu, dacă mai aud vreun gospodar văitându-se pe la televizor, că n-are d-aia, că n-are d-ailaltă, mă iau la palme singură.
        Un singur exemplu e legat de cel cu hrana pentru animale. Suntem în Februarie, nu contează dacă iarna e uşoară sau nu, până în Aprilie e musai să ai hrana necesară.
        N-am avut în copilărie altceva în afară de porc şi găini, dar am învăţat din ce-am văzut la alţii. Am avut mai târziu, pentru o perioadă, alte animale, dar în Mai, surplusului, care rămânea de peste iarnă, îi găseam altă întrebuinţare.
         Un ghid pentru deszăpezire şi altele găseşti şi aici.

Niciun comentariu: