luni, 9 ianuarie 2012

Fiecare cu rugămintea lui

       Am revăzut o reclamă, pe care n-o mai văzusem de multă vreme. Bine, la cât mă uit eu la tv, nici nu aveam cum s-o văd mai des. Primul gând, după ce-l care îmi trece mereu prin minte, când aud, ce se spune în reclamă mi-a zburat la UN PORC. Vedeţi voi, ce scrie dânsul aici?
         Ei bine, ştiţi, care a fost gândul de dinaintea primului gând?
        Nu ştiţi, că nici măcar n-am spus la ce e reclama, dar d-aia scriu eu aici.

         Pe cât de pornit e porcul (link-ul e către aceiaşi postare) că spun ăia în reclamă, despre bărbaţi că se "irită la  culme", pe atât de întrebătoare sunt eu, referitor la "nu mai e nevoie de vată deasupra". Mda, la nu ştiu ce absorbante Always spune tanti aceea cum că "obisnuiai să pui vată peste absorbant? De-acum nu mai e nevoie" şi să dea şi detalii, despre cum şi cât. Na, ce să zic, zece đin zece femei întrebate, au răspuns cu nu, dar probabil ei ştiu altceva şi vor să ştie şi alţii.
        Să-mi spună mie un bărbat, care e interesat ce punea ea deasupra sau intre o parte a ei şi o parte textilă. Da, sunt şi bărbaţi, care cumpără absorbante, cinste lor, e ceva firesc şi nu văd de ce n-ar face-o (a intrat odată o miliţiancă tânără într-un magazin şi tot şoptea "tampoane aveţi"; o dată, de două ori, de trei ori, dacă şoptea, vânzătoarea n-auzea şi tot foindu-se aşa, vine un bărbat, soţ şi tată, cu 26 de ani la purtător şi întreabă clar şi răspicat "tampoane aveţi", de-am început să râd singură).
        Nu ştiu de ce, dar mă gândesc că la următoarea reclamă la prezervative, vor spune cu ce viteză trebuie rulate, din ce unghi trbuie rulate şi tot aşa.

7 comentarii:

UnPorc spunea...

Adevarul e ca nu putem dormi noaptea de grija intrebarii "oare cum folosea vata". Pe cat e de cretina reclama daca stai sa o analizezi pe atat de mult ni se rupe noua daca folosea vata sau nu. Pt noi barbatii, perioada cu tampoanele si vata e perioada in care "iubi" se crizeaza din 5 in 5 minute, stai pe dreapta la capitolul actiuni nocturne si tre sa te trezesti la 2 dimineata, sa-ti misti curul (sau rotile daca esti norocos) sa-i cumperi nurofen forte "dar de ala cu bulinute roz".

iculici spunea...

reclama aia cu vata ... nici eu nu-i văd rostul... ori vată, ori aripioare. de amândouă???? da' de ce?
nu de asta(ca să nu mai fie nevoie de vată) au apărut aripioarele?

:)

Fetita Junglei13 spunea...

@Un Porc- recunosc,ma numar printre putinele femei,care nu fac nazuri in zilele alea,nu vor nicio pastiluta roz sau alba sau gri,singura diferenta fiind atractia catre dulciuri.In rest,mai bine ca-n zilele normale,asa ca,m-am gandit mult inainte de a scrie,m-am documentat o vreme si-apoi a uitat,pana aseara.
@iculici- asa stiam si eu,ca d-aia,dar se pare ca nu :))

madMe spunea...

N-am văzut-o p-asta cu vata până acum :| Ăștia sunt bolnavi de-a dreptul.

Fetita Junglei13 spunea...

@madMe- mai bine,ca ti-a scapat :)

Anonim spunea...

Copilarii, e ca si cum ti-ar fi rusine sa ceri prezervative la chiosc. M-am dus la un magazin de cadouri odata si cautam catuse roz. Si dintr-o data toata lumea era interesata de conversatia dintre mine si vanzatoare.

Fetita Junglei13 spunea...

@deceneu789- daca cereai verzi,nu ii mai interesa :)