sâmbătă, 31 decembrie 2011

Revelionul. Cea mai muncită noapte

         De fapt noaptea cea mai muncită şi minutul suprasolicitat.
Să purcedem cronologic.

Bani în buzunare? Care buzunare, că rochia mea nu are aşa ceva, dar pentru cine are, e musai să îi pregătească din timp.
Lenjerie roşie? Pică. Nu lenjeria, pică superstiţia, în cazul meu e altă culoare, în cazul cui  ţine, o pregăteşte tot din timp.
Vâscul? N-am, n-am avut niciodată, deşi pică vâscul pe mine, în grădină. Cine vrea, tot din timp îl pregăteşte.
Minutul cel mai muncit:
Deschide şampania, să te săruţi sub vâsc. N-ai cu cine, cu cin' s-o nimeri sub el. Poate să fie şi Batman sau Catwoman, asta e. Gata! Te mai săruti si anul viitor, acum fuga la deschis usi si fereştri; toate, să intre norocul. Gata? Sparge paharul. Nu, nu ăla de la set. Prea târziu, eu te-am avertizat, acum ti-o iei. Zi-i să te bată mai târziu, că acum trebuie să te uiti pe vizor, să nu fie cumva vreo femeie. Ţi-am zis de boabele de grâu? Lasă, şi aşa ai prea multe de făcut, pentru un singur minut.
   Gata? Ţi-ai tras sufletul după primul minut muncit din an? Ia, acum, gândeşte-te, dacă pe 31 au făcut toate astea:
Achitarea datoriilor? Hmmm, se pune si pentru cei cu băncile? Mă-ntreb ei cum fac? Uite, anul ăsta rămân datoare, n-a avut ciobanul să-mi dea rest, pentru brânză şi a zis că-i pot duce Sâmbăta viitoare.
Ai dus gunoiul? Nu? Mai bine, că spun unii că ar fi rău si e mai indicat să ţii totul în casă, chiar dacă ai gunoi mirositor. Şi-ai să-l ţii în casă până pe 2, că nici pe 1 nu ai voie.
Ai voie să respiri, nicio problemă.
Nu uita, scoate usturoiul ăla din buzunar, dacă nu vrei ca dimineaţă să fii confundat cu altceva.

Să nu dai bani pe 1 Ianuarie.Uite acum înţeleg eu, de ce nu-i primesc oamenii, pe copiii cu sorcova.
Nu ne erau de ajuns superstiţiile noastre ca naţie, le-am împrumutat şi pe-ale altora, cu struguri, cu bla, bla, bla.Ţin oamenii superstiţii, pe care le numesc tradiţii şi "muncesc" un minut, ca apoi să se întrebe tot anul, de ce sunt nevoiţi să muncească.
Bă, ce se întâmplă, dacă mănânci dude în noaptea asta?
Răspunsul cred că e ăsta: "eşti cel mai cel, dacă ai dude în plină iarnă".

Niciun comentariu: