luni, 14 martie 2011

Doua cu vecini

Ca orice fiinta, am vecini si vecini.
Vecinii numarul unu sunt vechii vecini, de cand ma stiu eu si vecinii numarul doi sunt vecinii sositi p-aici, de pe alte meleaguri. Printre ultimii se numara si vecinul meu Luigi (sa va zic, ca-l mai cheama si Ionescu si acum vreun an de zile niste baieti la radio vorbeau despre celalat Luigi si, bineinteles, Nina s-a-ntrebat mirata "cum?!Au si aflat ca i s-au furat banii lui Luigi?"), om gospodar, cu firme si masini, de se rasucesc dupa Luna. Pe Luigi  l-au furat multi, prietenii, angajatii, fratii, rudele si altii care au putut, plus ca si el arunca cu banii in sus si-n jos (treaba lui, banii lui). Zilele trecute fu ziua lui (sanatate, pace, numai bine) si Duminica sosira invitatii (chemati si nechemati), ce se gandi el? Ce le zise? "Hai, iar ati venit sa beti si sa mancati? Cine vrea distractie, sa faca intai curatenie la fazani, la piscina si la iepuri."
Mie mi s-a parut genial si-am ras de necazul altora, stiu, dar nu m-am putut abtine, cand am vazut jmecherii cu maturile-n maini si roabele garate.
Printre vecinii numarul unu, se numara si Nina, care face parte din categoria "tace si inghite" (si nu ma refer la ce va ganditi unii dintre voi).
Luna trecuta nu sosi factura de la baietii aia cu energia lui Suez si nu ma alarmai din prima. M-am documentat, m-am interesat si-am aflat, ca-i in aceiasi situatie cam jumatate de sat. Am mai stat vreo saptamana, nicio veste, ba din contra, unii incepusera sa se planga si de ceilalti, de la Electrica. Cand am considerat eu ca se apropie termenul scadent, mi-am luat vocea cu bun simt si-am sunat (sincer, am vrut sa sun mai de mult, dar in perioada aia, ma-mparteam intre trei locatii diferite, trei localitati diferite si alte suprize ale vietii), raspunsul nu m-a mirat, eu m-am obisnuit cu nesimtire, deosebirea e ca nu inghit. Si-am deschis gura si-atunci si-am purces direct la ei, ca doar nu era sa astept primavara, mai ales dupa ce auzisem (cand i-am amenintat cu OPC-ul au schimbat varianta cu "nu stim, au fost emise", in "probabil n-au ajuns toate la facturare"). Nina, desi a purces in aceiasi directie cu mine, la doar 20 de metri de locatia respectiva, n-a vrut sa vina, la fel ca altii a ales varianta "las' ca vine luna viitoare cu sold".
Azi unii primira cu sold, Nina si altii primira somatii de plata. Cine e de vina? Poate-i doar parerea mea, dar eu cred ca si oamenii acestia, de tac si-nghit si gandesc asa "lasa, de ce sa ma duc sa cer lamuriri, platesc si gata".

Niciun comentariu: