marți, 9 noiembrie 2010

Cum se-mbraca o mama?

Accept multe, accept si lucruri, ce n-ar trebui acceptate, dar de ce sa fac riduri, de ce sa dau explicatii, de ce sa-ncerc sa schimb parerea unora? Nu ma mai complic de mult si las oamenii sa creada ce vor.
Ce n-accept in schimb e ca, dupa ce-ai descoperit ca marul, de fapt e para, n-ai macar bunul simt s-o recunosti (oricine ai fi tu si oricine ar fi cel de langa tine.) Nu, oricata scoala ar avea unii, prejudecatiile nu se schimba in scoli si mentalitatea nu se vindeca la doctor .



Mi se intampla anual, in perioada Septembrie- Iunie si cam o data la doua luni. M-am obisnuit deja si stiu, c-as putea sa le raspund, dar ii las sa-si termine discursul si nu-mi dispare zambetul. La gradinita ma stiau, nu era nicio problema, la scoala, la fel in primii doi ani, discursurile au inceput dupa, o data cu schimbarile scolilor si-apoi ale profesorilor. Prima data l-am auzit, pe cand el era in clasa a IIIa si eu aveam doar 26 de ani si tot atunci a fost prima si ultima oara, cand am dat explicatii.
Acum e clasa a X-a, nimic nu s-a schimbat. In fiecare scoala gasesti cate unul, care, fara sa stie macar unu la suta din problema se introduce in discutie, cu-acelasi discurs, asemanator ca cel de azi "aha, elevul Q, stiti ca nu practica sportul, stiti ca in Octombrie a lipsit la nu stiu cate ore? Dar ce sa-i cer lui, cand dvs, dupa varsta, pe care o aveti se pare ca l-ati facut la 15 ani si scuzati-mi ndrazneala, asta nu e o imbracaminte de mama" si-atunci nu ma mai pot abtine, cat incerc, dar ma apuca rasul, pentru ca-ntre timp o vad pe diriginta cum se schimba in mii de culori si-ncearca sa-i tempereze elanul si i-as raspunde, zau, exact cum merita, dar n-o fac niciodata, pentru ca stiu, ca-n urma mea ramane elevul. Azi nu i-am zis decat atat, dupa ce am mai auzit niste cuvinte dragi, cu referire la faptul ca rad, "sincer?! Va multumesc, de fapt intre copil si mine e o diferenta de varsta de 17 ani, dar cum se-mbraca o mama?!". Probabil mi-ar fi zis mai multe, daca nu intervenea diriginta: "domnule profesor W, va rog sa va cereti scuze, nu e mama elevului Q, e....". Scuze?! Ce-s alea?!
Aaa, da, stiam ca are absente, ca doar a fost bolnav atunci, stiam si ca nu face sportul, ca doar are scutire, stiam si de restul celor 3 absente si de fapt ma asteptam la mai rau, dar nu stiam ca diriginta s-a-ntors in scoala abia ieri si n-a avut timp sa se uite pe ele. Stiam si de 10, stiam si de 3.
Ce nu stiam? Ca e un copil cuminte, suprinzator de cuminte, la anii lui si  la situatia  lui (sper sa nu si-o ia in cap).
Draga Veronica, se-ntampla si reversul si totusi n-am aflat: cum se imbraca o mama?

Un comentariu:

iculici spunea...

cum vrea ea.

PUP.
CU DRAG,
.