miercuri, 12 mai 2010

Azi,maine

Hristos a Inviat!

Stiu, ca nu a fost Pastele ieri, dar mai stiu si ca pana anul viitor, azi e ultima zi in care se saluta asa. 

De ce azi? Pentru ca maine e Inaltarea . Si pentru ca e si ziua Eroilor, sunteti invitati in Parcul cu Castani (si singurul cu program,pe care-l cunosc, pana acum) la fasole cu carnati. Nu o sa fie, ca pe 9Mai, cand in 2 minute, cei mai cei din comuna au depus pe fuga doua coroane (de ma intrebau toti "au fost macar in ritm cadentat?"), dar sigur o sa fie toata elita, ca da bine in fata prostimii.

Sa nu va asteptati nici sa vedeti cei patru soldati, de altadata, ce stateau nemiscati ore intregi, langa monumentul asta:


E de ajuns ca in fata aducem oamgii eroilor romani si sovietici si-n spate, celor din primul razboi mondial. Ce-i drept sovieticii, nu mai sunt conturati cu negru, ca, daca nu-i mai evidentiem pe ei, uitam cum noi am fost cu unii si ne-am dat apoi cu altii.

In acelasi parc v-asteapta tot ei si niste vedete (va anunt eu intre timp) in ultimul weekend din Mai, la zilele Comunei (spunea cineva ceva de criza? Spunea cineva ca n-avem bani pentru Caminul Cultural? Unde? Nu la noi).

Asta va fi maine, dar azi, azi "Sa fii sanatoasa Iculici". Si tu si toate asistentele. 

2 comentarii:

MadMe spunea...

Adevarat a inviat! Dupa aia ne salutam cu Hristos s-a inaltat, nu?

Fetita Junglei13 spunea...

@MadMe- doar o saptamana la noi si din pacate doar doi-trei am mai ramas.