marți, 16 februarie 2010

Nudul e aproape

Am dat copy şi paste, nu ştiam poezia cu toate semnele de punctuaţie şi săream şi nişte versuri.


Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

(Adrian Păunescu- Cântec Femeiesc)

Nu, nu-i Duminică, dar am promis că am să arăt că şi eu sunt femeie şi prin asta trebuie să postez o poezie şi o poză cu mine (dacă aveţi impresia că arăt vine cumva de la nud, vă înşelaţi, dar am vrut să vă fierb niţel).Lillee a trecut o săptămână, dar înca nu-s hotărâtă (niciodată n-am fost) la care poezie să mă opresc, pe a doua am s-o postez ca melodie. Şi uite aşa mă face Lillee să postez poze cu faţa mea, ceea ce am cam evitat.

Aşadar, o poză şi-o femeie nedormita de 40 de ore:


şi pentru că sunt o misogină, postez aşa de dragul băieţilor şi-o poză, ce reprezintă tot femeia din mine (zace ascunsă, su poate nu, depinde cum priveşti).
Femeia şi cratiţa, da? Femeia eu, cratiţa ei, casa ei, preparatele tot ale ei, eu doar furam căpşunile:




8 comentarii:

iculici spunea...

ŞTII CE? AZI NU TE MAI PUP. AZI UN PUP CĂTRE LĂMÂI. :))

:) PUP.

Lillee spunea...

Este pentru prima oara cand te vad...asa...toata. Aaa...oaaau!
Esti foarte foarte foarte foarte frumoasa. FRUMOASA! Trebuie neaparat sa-ti arati fata mai des. NEAPARAT am zis. Ochii ti-i stiam si imi placeau la nebunie, acum te stiu "toata" muhahaha. Astept si "nudul" :))
Inca odata: esti foarte frumoasa. ( stai linistita ca nu deochi)
Te pup!!!

Anonim spunea...

dragute poze,dar ne cam faci pofta de capsuni:))

Fetita Junglei13 spunea...

@iculici :)) ;) eheee
@Lillee- multumesc.Si tu esti frumoasa.Sa vezi acum,ce concluzii trag oamenii "dastepti",cand tu-mi spui ca sunt frumoasa :))
@dragos- merci;asta e,dar sa nu iti cumperi,ca acum au gust de plastic

MadMe spunea...

Oau, ochii ăia frumoşi trebuiau să aparţină unei fete frumoase :D

Eu evit această leapşă, deocamdată nu-s pregătită să ies la iveală. Nu e locul şi nici momentul. Prea multe răutăţi în jurul meu. :D

Meanwhile, de unde iau eu acum nişte căpşuni? :P

iculici spunea...

AUZI, ... VOI DOUĂ ... ... ... CE FACEŢI AICI? PE MINE CUI MĂ LĂSAŢI??? :))
=))

PUP.

Coco' spunea...

Ia uite ca o si vedem pe fetita..13! Oricum cred ca am mai vazut pe undeva o poza de-a da! Si eu am capsuni..numai ca ale mele..nu stiu de ce dar se coc vara..

Fetita Junglei13 spunea...

@MadMe- si eu m-am gandit foarte mult inainte sa o onorez.Oricum la mine aflase de mult cine evitam eu sa-mi citeasca blogul,cam de la a 5a postare,asa ca acum sper sa nu ajunga prea multa lume p-aici.
@iculici- nu scapi de mine,nu te las ca doar tu ai avut curajul sa postezi nudul :)
@Coco'- pai de ce nu ai zis?Cere si ti se va da ceva,un raspuns,orice.Macar incerci.
Si capsunile ei tot vara,dar asa sunt eu,vara pun poze de iarna si iarna de vara :)